EGO

Azi, un copil se naște când un bătrân își ia rămas bun,

Oamenii renasc dintr-o cenușă deasă și plină de durere,

Mâine timpul va da socoteală!

Văd oamenii cum stau în frig și-așteaptă iar

speranțe la vreun colț de stradă fără pic de teamă,

fără să le-apară-n cale vreun nebun care să le vândă

vise, că le-or fi și lor de foame…

Doi copii învață despre-un timp de mult apus

în prima linie, printre fumigene, printre vorbe grele spuse.

Văd în tramvai bătrâni ce privesc în gol,

ce mușcă dintr-o pâine uitată-n traista goală,

Văd oameni ce se-mpotrivesc și oameni vor rămâne!

Iau în mâini şi strâng în palme ţãrâna umedã de toamnã şi încerc sã-mi iau rãmas bun de la pãmântul drag. Ceaţa se ridicã mult deasupra noastrã, a pãcãtoşilor, toate se ridicã deasupra noastrã, numai noi stãm adânc ancoraţi în iluzia apãrãrii pãmântului. Numãr clipele pânã când sã alerg turbat spre inamic, pânã când sã-mi îndeplinesc rolul în pariul pus de ei, un scenariu fals pentru un film ieftin. Într-un final când ajung sã arunc metalul crud aflu cã am fost mereu eu, doar eu şi pãmântul meu.

Țara mea și-a ta și-a lui , toți trăim și-apoi murim,

Dar de-mi furi azi viitorul țara mea nu e a ta!