EGO

Acum simţeam cã am pierdut tot şi cã nu mai pot face nimic pentru a şterge imaginea ce şi-o crease despre mine. Era oarecum frustant sã mã vãd într-un moment de blocaj psihologic. Nu mã regãseam deloc în personajul ticãlos ce a reuşit sã pãteze aripile îngerului în acea zi şi ştiam cã e o urmã de luminã ce s-ar putea abate asupra mea însã nu reuşeam sã desluşesc nici momentul prielnic nici locul unde aveam sã fiu luminat.

Mã gândeam întruna la ochii ei şi deşi pãreau reci ca gheaţa, mã fascinau şi mã frapau prin sinceritatea lor. Mã puteam pierde privind-o în ochi şi oricât ar fi vrut orgoliul meu masculin sã se împotriveascã cred cã în orice moment i-aş fi fãcut vreun compliment oarecum pertinent.

Toate pornirile mele misogine şi toate reproşurile la adresa femeii în general dispãruseră cãci acum nu fãceam decât sã retrãiesc în sinea mea acele momente pline de încãrcaturã emoţionalã, atât din partea mea cât şi din partea ei. Din bãrbatul aventurier şi însetat de joc devenisem acum un bãrbat plin de gânduri. Cumva obosisem sã tot alerg şi sã caut lucruri ce le ştiam imposibil de regăsit toate în jurul unei singure femei. Încercam printr-un efort vizibil sã ascund asta.

Ezitam sã o caut pentru cã nu aş fi ştiut ce sã-i spun în momentul când mi-ar fi cerut socotealã pentru faptele şi mai ales pentru vorbele mele. În sinea mea aşteptam momentul potrivit sã mã pot apropia de ea sau poate cã aşteptam ca sorţii sã ne reuneascã pe amândoi printr-o întâmplare. În mintea mea era o mare confruntare între partea ce mã îndemna sã o caut şi partea ce mã oprea. Încã nu puteam trece peste orgoliul meu uşor exagerat şi sã mã afişez într-o hainã de vinovat arãtând cã am remuşcãri. Totul se derula în mintea mea precum un film candidat la oscaruri şi de data asta nu mai jucam rolul de personaj principal.

Trecuse deja o sãptãmânã şi nu aveam nici un semn din partea ei. Poate cã demonul din ea se stinsese iar îngerul nu dorea sã mai audã de un muritor cu ochi albaştri ce poate nãscoci cuvinte frumoase. Începusem sã mã resemnez cu gândul cã am ales partea greşitã a monedei. Gândeam acum cã a fost încã o greşealã din cele multe ce se fac într-o viaţã de om însã ea nicidecum o altã femeie din viaţa mea. Imaginea ei îmi apãrea în minte ori de câte ori priveam pe stradã o femeie.

Era o zi de vineri în care nimic nu ar fi fost în stare sã perturbe liniştea şi oarecum moleşeala ce m-a cuprins şi tot ce mã înconjura. Stãteam acum în balconul meu fumând ţigarã dupã ţigarã, gândindu-mã la ce aş putea face pentru a depãşi starea de plictisealã. Aveam nevoie de ceva de amploare, ceva care sã îmi atragã atenţia în mod deosebit.

O întrebare reuşi sã mã blocheze, o întrebare care în acelaşi timp îmi aduse un mic zâmbet machiavelic în colţul gurii, o întrebare care, trebuie sã recunosc, m-a dezarmat putin.

-De ce m-ai minţit?

Mirarea mea cãpãtase acum o laturã uşor nevinovatã. Încercam sã mã eschivez pentru cã nu ştiam la ce anume se referã însã nu doream sã par un sfânt în faţa ei. În mintea mea se punea la cale un plan uşor crud, în încercarea mea de a prelua controlul situaţiei însã nici nu doream sã par bãrbatul stãpân pe sine ce aratã în stânga şi în dreapta cã e „stăpân de femeie”.

-Cu ce ar fi bãrbatul mai prejos decât femeia? În fond bãrbatul minte voit iar femeia prin ce exprimã unui bãrbat îl face pe acesta sã cadã pe gânduri şi de cele mai multe ori sã îşi faca iluzii în momente când ea nu vrea decât sã vadã sânge. Voi, femeile, faceţi bãrbaţii sã vã mintã din dorinţa de a se ridica la acelaşi nivel vouã.

Mã simţeam oarecum uşurat acum cã am reuşit sã scap de replica ce o aveam de foarte multã vreme pregãtitã. Însã ea era acum cea care avea în colţul gurii zâmbetul uşor pervers şi meschin de-a dreptul, un zâmbet ce m-a determinat sã îmi scap ţigara din mânã şi sã rãmân adânc cãzut pe gânduri.

-Acum nu mai fumez!

Mã privea profund ca şi cum mã analiza şi totodata aştepta sã îmi epuizez toate armele pentru a mã avea pe tava iar orgoliul ei feminin sã fie hrãnit pânã la epuizare. Era genul de femeie ce nu se mulţumea cu nimic, care ştia sã mã facã sã mã arunc în groapa ce tot eu mi-aş fi sãpat-o. Însã lucrurile nu erau deloc cum gândea ea şi se pare cã nici cum credeam eu iniţial. Unde era bãrbatul din mine plecat nu ştiu însã nu puteam sã dezamagesc doamna.

-Pãcat, la mine se fumeazã…

Şi s-a întoars pe deplin satisfãcutã şi s-a îndepãrtat uşor ca sã am timp sã o admir atent. Ochii mei erau total nehotãrâţi ce anume sã priveascã astfel cã în scurt timp stãteam precum un copil de patru ani ce priveşte vitrina unui magazin de jucãrii şi ţinteşte cãtre cea mai mare si mai strãlucitoare din ele. Însã, acum aveam de-a face cu o jucãrie ce se pãrea cã era uşor peste vârsta mea de copil. Mi-o doream foarte mult, însã mai mult pentru orgoliul meu masculin, mi-o doream şi pentru a-i arãta ei cã pot oricând prelua controlul, mi-o doream cred şi pentru adrenalina jocului de care se pare ca eram dependent, mai ales când stabilea ea regulile.

Hotãrâsem deci sã fac ceva iar primul lucru ce îmi apãruse în minte era sã merg la ea. În fond ea a lansat subîntelesul şi credeam eu cã mã aştepta la fel de mult cum aşteptam eu s-o revãd, de data asta însă mult mai aproape şi într-o posturã în care sã scriu eu regulile jocului. Nici nu mai conta felul cum eram îmbrãcat pentru cã hainele mi se pãreau cele mai puţin importante în jocul ce trebuia sã mi-l asum.

Cu pachetul de ţigãri într-o mânã şi cu o lalea într-un ghiveci în cealalta mânã stãteam în faţa uşii ei încercând sã desluşesc o replicã pertinentã care sã-mi facã intrarea cât mai bine în atmosfera ce se vroia uşor incendiarã. Nimic! Bat oricum la uşã şi îmi deschide. Spuneam ceva mai devreme cã aveam ochii nehotãrâţi… Acum erau de-a dreptul chinuiţi, torturaţi de ce puteau vedea. Era îmbrãcatã (impropriu spus îmbrãcatã) cu o cãmaşã de noapte neagrã prin care se putea desluşi cheia torturii masculine: un corp parcã sculpat din gândurile mele uşor neortodoxe care erau acum înşirate de feminitatea purã, însã diabolicã, ce era afişatã în faţa mea.

-Am venit sã fumãm…

-Aaa, eu nu fumez. Soţul meu fumeazã…

Şi se retrãsese în casã, lãsând uşa larg deschisã…