EGO

Pãmântul îmi acoperã acum rãnile rãzboiului în care m-am aruncat orbeşte dintr-un pariu cu frica, cu încrederea mea, cu orgoliul meu fãrã sens mãrit de momente de victorie. Tânjesc dupã o clipã de repauz în gândurile mele când sã stau sã-mi înşel iubita cu o canã de vin roşu, sã mã arunc sinucigaş în nişte idei pe care sã le urmez în clipe de inspiraţie şi apoi sã mã consolez spunându-mi cã iarãşi soarta-mi joacã feste.

Stau alãturi de luptãtori înãscuţi şi le vãd pe chip devotamentul şi hotãrârea de a curma vieţi pentru cauza ce au urmat-o. Ei niciodatã nu-şi pun problema daca e bine sau rãu ce fac, ei doar urmeazã orbeşte şi nebuneşte o promisiune facutã lor, facutã celor dragi, facutã pãmântului din care se trag. Frica mea e amplificatã de strigãtele lor de luptã, de sunetul fierului, de cel al unei vieţi ce pãrãseşte un trup nimicit şi dat uitãrii. Sufãr teribil cãci am rãni adânci ce mã istovesc de puteri. Oscilez între momente când am mintea lucidã şi momente când îmi vine sã-mi curm suferinţa cu sabia ce o ţin strâns în palmã.

Timpul se opreşte-n loc când cel mai viteaz dintre noi ridicã braţul gata sã anunţe iarãşi infernul şi sfârşitul meu odata cu el. Îmi trec prin faţa ochilor clipele mele de slãbiciune, de amãrãciune, de laşitate. Prind curaj cãci poate fi ultimul strigãt al vieţii mele şi nu doresc sã mã întâlneasca sfârşitul mic şi neînsemnat. Las totul în urmã şi-mi îmbrãţişez calea. Mi-e frica de mor…